Termen 6 septembrie:
· Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România: trebuie depusa de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere si care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna august 2013, iar astfel devin obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar
Termen 10 septembrie:
· Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică/ pentru persoane fizice române/ pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA intrucat au depăşit plafonul legal de scutire
· Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut, care se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA cu perioadă fiscală lunară, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA
Termen 25 septembrie:
· Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare: trebuie depus de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153, care se află înscrise în „Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare”, a căror perioadă fiscală este luna şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna august
· Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii august
· Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar pentru obligaţiile aferente lunii august
· Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, pentru obligaţiile aferente lunii august
· Decontul de TVA, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii august
· Decontul special de TVA, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi/ de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi, care nu au obligaţia înregistrării, dar care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile
· Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea TVA - contactati-ne privind ajustarea TVA de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, transferul dreptului de proprietate după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, precum si pentru orice alte probleme care intra sub incidenta obligatiilor declarative si de plata
· Declaraţia privind TVA datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat
· Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile aferente operaţiunilor desfăşurate în luna august
· Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, pentru operaţiunile desfăşurate în luna august de către plătitorii de TVA ce au ca perioadă fiscală luna
Termen 30 septembrie:
· Cererea de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile stabilite în România, pentru rambursarea TVA achitată pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii în alt stat membru în anul 2012.