Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, precum si pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor a fost publicata in Monitorul Oficial pe 11 martie si a intrat deja in vigoare.
Legea interzice folosirea unor practici comerciale incorecte, sanctionand practicile comerciale inselatoare cu amenzi de la 5.000 la 100.000 de lei, iar practicile comerciale agresive cu amenzi cuprinse intre 2.000 si 100.000 lei.
- Practica inselatoare este considerata, de exemplu, promovarea unor produse la un anumit pret pentru ca apoi, pentru a promova de fapt un alt produs, comerciantul sa refuze prezentarea produsului initial si preluarea unei comenzi privind respectivul articol. De asemenea, o practica comerciala este inselatoare daca include informatii false sau daca prin prezentarea generala induce in eroare sau este susceptibila sa induca in eroare consumatorul, astfel incat sa il poata determina pe consumator sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar daca informatiile sunt, de fapt, corecte.
- La practici comerciale agresive sunt incluse crearea, operarea sau promovarea unui sistem promotional piramidal in care consumatorul realizeaza o contraprestatie, in produse, servicii sau bani, in schimbul posibilitatii de a primi o compensatie, ce provine ca urmare a introducerii unui alt consumator in sistem. Potrivit legii, o practica comerciala este agresiva daca limiteaza sau este susceptibilă sa limiteze semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului cu privire la produs, inclusiv prin hartuire, constrangere, influenţa nejustificata si, prin urmare, poate determina consumatorul sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
De asemenea, legea interzice comercializarea alimentelor care au data limita de consum sau data durabilitatii minime depasite.